Gheorghe Dinca are probleme cu memoria si este anxios. Potrivit unor surse citate de Romania TV, monstrul din Caracal ia tratament antidepresiv. Dinca l-ar fi convins pe psihiatrul de la Jilava ca este afectat de perioada petrecuta in arest.
Gheorghe Dinca a ajuns si la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost supus unor investigatii medicale si tinut sub supraveghere. In urma controalelor amanuntite, psihiatrul spitalului a hotarat sa ii administreze un tratament medicamentos, pentru ca s-a constatat ca sufera de depresie, boala care s-a declansat in timpul perioadei de detentie.
„Il enerveaza detinutii. Simte ca nu mai poate detine controlul. In fata lor e un alt om. Se vede ca ii este teama, se plange ca-l injura, ca-l scuipa, ca-l ameninta, ca-i vorbesc urat. Probabil, abia acum incepe sa inteleaga ce-l asteapta dupa gratii. In realitate, Dinca e un fricos”, spun surse din cadrul anchetei.
„Gheorghe Dinca vorbeste despre Dumnezeu in inchisoare si nu doar din cand in cand, ci intruna, semn ca pare resemnat cu ce i se intampla si doar un ajutor divin il poate salva. De altfel, a cerut si un preot, pentru a se confesa, mai mult are si o Biblie in celula”, au povestit persoane de la inchisoarea de la marginea Bucurestiului.
sursa: rtv.ro
Comenteaza articolul
comments
