Ce spune Dacian Ciolos despre o posibila suspendare a presedintelui Klaus Iohannis?
Copresedintele USR PLUS a vorbit in cadrul emisiunii lui Denise Rifai despre o posibila suspendare a presedintelui Klaus Iohannis, in contextul crizei guvernamentale.
Dacian Ciolos a declarat ca nu au existat discutii despre acest subiect in formatiune si ca nimeni din USR PLUS nu a adus in atentia publica eventualitatea suspendarii sefului statului.
Mai mult, politicianul a precizat ca ministrul demis al Justitiei, Stelian Ion, nu sustine acest demers, asa cum a fost vehiculat in presa.
„Da, este un subiect artificial acesta. Vad ca e tot intretinut de vreo 10 zile si nu inteleg cine si cu ce interese, pentru ca noi nu am discutat. A fost o intrebare din partea unui membru la dezbaterea noastra interna la care am raspuns acelasi lucru.
Nu a vorbit Stelian Ion si niciun lider al USR PLUS despre suspendarea presedintelui. Sa fie foarte clar, USR PLUS nu a adus acest subiect in agenda publica. Va raspuns din respect, ca in mod normal nu as mai raspunde la aceasta intrebare”, a spus Dacian Ciolos.
Copresedintele USR PLUS declara in urma cu cateva zile ca suspendarea presedintelui nu ar fi o solutie pentru rezolvarea actualei crize politice.
El facea aceste precizari dupa ce au aparut in spatiul public declaratii facute la o reuniune a formatiunii, care au fost interpretate ca fiind o opinie in favoarea suspendarii sefului statului.
„Presedintele Romaniei si prin Constitutie ar trebui sa joace un rol de moderator, sa aduca la aceeasi masa membrii coalitiei, in cazul de fata, si ma astept ca presedintele sa joace acest rol. Eu nu sunt adeptul unei abordari agresive, violente. Au mai fost cazuri in care presedinti ai Romaniei au fost suspendati si stim unde s-a ajuns. Nu am impresia ca s-a rezolvat vreo problema in felul acesta, ci mai mult s-au creat alte probleme.
Eu sper ca presedintele sa-si asume tot mai mult acest rol, lucru care nu s-a intamplat neaparat in ultima perioada, mai mult, USR PLUS a fost tras de urechi, dar presedintele poate sa aleaga daca vrea sa joace un rol activ in solutionarea acestei crize sau nu vrea sa-l joace. Eu personal nu cred ca o suspendare- oricum o suspendare nu depinde de USR PLUS- dar, in general, nu cred ca o suspendare l-ar face pe presedinte mai activ”, afirma Dacian Ciolos, in cadrul dezbaterii cu contracandidatii sai la presedintia partidului.
sursa: wowbiz.ro
Comenteaza articolul
comments
