Premiere cinematografice in saptamana 19-25 februarie

Un omagiu insangerat la adresa lui Jane Austen si unul colorat la cea a Hollywood-ului de acum o jumatate de secol, iata cele mai atractive titluri ale saptamanii.
filme

HAIL CAESAR!
Pentru firile mai sensibile, iata acest nou film al fratilor Coen, cu o lunga serie de staruri de la Hollywood pe afis.

loading...
Cu Josh Brolin in rolul unui director de productie din Hollywood-ul anilor ’50, filmul este o sprintara readucere la viata a cinema-ului din acele vremuri, cu ceea ce se intampla in fata camerelor de luat vederi, dar si in spate. Mannix, expert in rezolvarea tuturor problemelor, de la scandalurile in care se arunca starurile pana la costul unei zile de filmare pierdute din cauza unei furtuni, este un „usier” ce ne invita, cu aventurile sale zilnice, in culisele unui mare studio de productie. Fratii Coen gasesc loc si pentru sarcasm si satira, iar absurdul e la el acasa in aceasta dramoleta colorata numai buna de pus pe lista titlurilor „usurele” ale celebrilor cineasti, alaturi de Intolerable Cruelty, Burn After Reading si The Ladykillers.

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES
Sunt toate sansele ca aceasta combinatie neasteptata de genuri sa urce pe primul loc in box office-ul saptamanii. Jane Austen este creditata ca scenarist al filmului, pentru ca premiera de vineri retraseaza aventurile familiei Bennet din romanul Mandrie si prejudecata, doar ca in contextul unei epidemii ce ii transforma pe membrii societatii victoriene, indiferent de statutul social, in zombi. Evident, este pastrata povestea de dragoste dintre Elizabeth si Mr. Darcy, dar apropierea lor si conversatiile din roman sunt inlocuite cu scene de actiune in care cei doi, interpretati de tot mai celebra Lily James (Cinderella) si Sam Riley, hacuiesc armate intregi de morti-vii. Colega Gloria a etichetat filmul drept „divertisment pur”.

CAPTURE THE FLAG
O animatie destinata celor mai mici spectatori, care vor invata sa-i respecte pe cei mai in varsta membri ai familiei, dar si extraordinara putere a stiintei. In centrul atentiei este Mike, un pusti de 12 ani care se va arunca intr-o extraordinara aventura atunci cand un miliardar malefic vrea sa distruga steagul american amplasat pe Luna de echipajul lui Apollo 11. Imbarcat clandestin pe o naveta spatiala, Mike va sari cu prietenii sai in ajutorul acestei embleme a cuceririi spatiului. Colega noastra Cristina spune ca animatia „a captivat intr-atat micii spectatori la vizionare, incat au renuntat la orice fel de comentarii si la nelipsitele foieli pe scaun”.

BILLION STAR HOTEL
Filmul romanesc al saptamanii este una dintre cele mai misterioase productii din ultimii ani. Realizat de regizorul de Alecs Nastoiu de-a lungul unei perioade de patru ani, mereu la limita bugetului, Billion Star Hotel „este reconstituirea dramelor sufletesti a trei personaje aparent ciudate – Sica Generalu’, Panait Surdu si Arthur Popescu, care se intalnesc intr-un moment zero, intr-un tren al vietii”. In rolurile principale sunt actori de teatrul din Targu Mures, Rudy Moca, Nicu Mihoc si Dan Radulescu.


sursa: cinemagia.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Novac Micolic

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close