Povestea emotionanta a unui tata care a ramas singur cu un nou-nascut

La 37 de ani, Gabriel Dila s-a trezit cu un nou-nascut in brate si cu sotia in sicriu. S-a intors acasa, in comuna doljeana Argetoaia, fara speranta vreunui ajutor si fara sa aiba habar cum sa creasca un bebelus. Cu toate acestea, nu s-a gandit nici o secunda sa-si abandoneze copilul.

Cand au aflat, in urma cu un an, ca vor fi parinti, sotii Dila au fost extrem de fericiti. In ograda lor saraca, situata intr-o comuna la 45 de kilometri de Craiova, urma sa ajunga un suflet care sa le alunge tristetea provocata de lipsurile care-i copleseau. La inceput, sarcina Ionelei a evoluat bine, insa au aparut complicatii si femeia a fost dusa la spital. Medicii au operat-o de urgenta, iar in 17 septembrie 2018 a venit pe lume, cu doua luni mai devreme, micutul Darius Gabriel.

Mama lui, despre care medicii au aflat ca era infectata cu virusul HIV, a murit la scurt timp dupa nasterea copilului din cauza septicemiei.

„A tinut ascunsa boala, nu stiam ca are SIDA. Am fost la analize si eu, si baiatul si noi nu suntem bolnavi. Am ramas doar eu cu el, singuri. Nu stiu incotro s-o apuc. Stau toata ziua cu el, din cand in cand ma mai ajuta mama sa pot sa ma duc sa muncesc prin sat„, povesteste Gabriel Dila, tatal micutului.

loading...
Nu s-a gandit nici o clipa sa renunte la copil, desi nu stie cum sa faca fata singur nevoilor unui bebelus. Si nici alte ajutoare nu are. Parintii fostei sale sotii l-au lasat de izbeliste, iar mama lui e foarte batrana pentru a se putea baza ca are grija de copil toata ziua. Din fericire pentru el, Gabriel a primit ajutor de la oameni care i-au adus cele necesare cresterii unui copil.

„Am primit ajutoare de la mai multa lume de la Craiova. Ne-au adus mancare, lapte praf pentru copil, haine si multe alte lucruri„, spune tatal micutului.
Desi sarbatorile de iarna au fost triste din cauza mortii Ionelei, Gabriel spune ca l-a avut pe Darius care sa-i lumineze viata. Mai spune ca au stat amandoi inghesuiti in pat ca sa-l incalzeasca pe micut, in conditiile in care problema lor majora este acum lipsa lemnelor. „Nu am bani sa cumpar lemne si am cerut ajutor pe la lume prin sat. Sper sa ne ajute cineva pentru ca deja am fost internati in spital, la Infectioase, ca bebele a racit. Am facut tratamentul si am venit acasa, unde e frig. Il imbrac gros si il incalzesc la mine in brate„, mai spune barbatul. Cine doreste sa fie alaturi de Darius si Gabriel Dila o poate face donand bani pentru lemne in contul RO 04BTRLRONCRT0468638401, deschis la Banca Transilvania pe numele Dila Gabriel. LATER EDIT: Pentru cei care si-au exprimat dorinta de a ajuta aceasta familie, numarul de telefon al tatalui este 0737 632 990.

sursa: libertatea.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close