Catalin Botezatu, in lacrimi, dupa interventia chirurgicala!

Catalin Botezatu a fost la un pas de moarte, dupa ce medicii i-au descoperit o tumoare. Creatorul de moda a fost operat de urgenta, in Turcia, iar acum se recupereaza in tara.

Vestea ca a fost la un pas de moarte i-a speriat pe prietenii dar si pe fanii designerului, care au intrat imediat pe pagina lui de socializare pentru a-l intreba cum se simte si pentru a-i transmite gandurile lor bune.

Catalin Botezatu s-a intors acasa duapa operatia suferita in Turcia si a transmis un mesaj celor care au fost alaturi de el in aceasta perioada.

”Dupa o absenta de 20 de zile, iata ca intru din nou in contact cu voi. O fac pentru ca au fost atat de multe mesaje, mii de mesaje venite pe toate retelele de socializare. Ma simt onorat, ma simt iubit mai mult ca niciodata. Va multumesc tuturor. De la prietenii mei care s-au suit in avioane cand au aflat ce mi se intampla, pana la persoane care m-au sunat, mi-au scris din toate colturile lumii, interesandu-se de viata mea. Sunt bine acum! Sunt in Romania, intr-un loc drag mie. Am o perioada de recuperare, care e destul de grea dar peste care voi trece (…) Am vazut ca sunt atat de iubit, incat asta mi-a dat putere. Va multumesc si va iubesc”, a incheiat Catalin Botezatu mesajul sau video, cu vocea gatuita de emotii si lacrimi in ochi.

loading...
Catalin Botezatu a suferit o interventie chirurgicala si i-a fost indepartata o tumoare. Operatia a avut loc in Turcia, intr-o clinica din Istanbul. La Teo Show, Catalin Botezatu si-a aratat operatia de pe burta.

Ce declaratii a facut Catalin Botezatu de pe patul de spital:

„Nu credeam ca o sa am niste dureri atat de mari. Niciodata nu am avut dureri asa mari! Durere in tot corpul… Au trecut, mi-au dat tot felul de sedative. Blocul operator arata ca la NASA”.Catalin Botezatu a aratat telespectatorilor cum arata burta lui dupa operatie: „Stomacul meu e putin umflat. M-am speriat cand am vazut cum arata operatia. Sunt doua cusaturi, una cu niste capse de metal, pe interior. A fost o durere groaznica dupa ce s-a dus anestezia. Au fost multi medici, multe asistente in salon. Eram conectat la nu stiu cate aparate, la nu stiu cate fire. Am zis: Doamne, ce am patit? Ce mi se intampla?! Medicii sunt nemaipomeniti!

Aveam o durere care se misca de colo-colo, nu i-am dat importanta. Am facut un control total, i-am spus dlui doctor ca ma doare in stomac ceva. S-a sfatuit cu alti medici. Mi-a zis ca e apendicele. De jurul imprejurul apendicelui sunt niste saculeti, daca se lipesc de apendice nu e bine, dar nu imi inchipuiam ca e asa. Am trecut pe langa moarte, am oprit cancerul. ”, a spus Catalin Botezatu, la scurt timp de la interventie.

sursa: wowbiz.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close