Mirela Vaida a fost studenta lui Adrian Nastase, la Facultatea de Drept

Inainte de a-si face debutul ca artista pe scena Teatrului de Revista Constantin Tanase, dar si ca prezentatoare TV, Mirela Vaida, 37 de ani, avea planuri mari si viza o cariera peste granite. Destinul i-a fost insa altul.

Mirela, care inainte de a intra in concediul de maternitate prezenta “Totul pentru dragoste la bine si la greu” la Antena 1, a urmat cursurile Facultatii de Drept. A venit in Capitala, pentru a avea mai multe oportunitati, si s-a bucurat de sprijinul parintilor sai pe tot parcursul studiilor. “Imi trimiteau cu acceleratul de Iasi – Bucuresti mancare in sacose de rafie, de care era prins un cartonel cu numele meu.

M-au tinut in facultate, mi-au platit caminul”, ne-a povestit ea. “Imi doream sa fiu avocat, sa devin ceva pe la NATO, pe la ONU” Acum are mastere in Drept si in Comunicare si Relatii Publice. Spune ca nu a ales intamplator aceste specializari, ea avand, la vremea respectiva, un plan bine gandit: “Imi doream sa fiu avocat, sa devin ceva pe la NATO, pe la ONU, adica organizatii din astea internationale, sa fiu jurist pe acolo. Am fost o studenta buna, adica nu cu restante, chiar cu note mari”.
loading...
Mirela Vaida isi aminteste ca printre cadrele didactice de la Drept a avut si nume sonore din politica romaneasca. “Am avut profesori celebri – Adrian Nastase, Sova, Saguna, care a fost la Curtea de Conturi multi ani, Valeriu Stoica, garda aceea grea. Nastase nu prea venea la cursuri, pentru ca intrase deja in politica, avea functii. Ii tineau altii locul. Dar a venit de cateva ori si erau amfiteatrele pline la cursurile lui”, ne-a mai dezvaluit Mirela.

sursa: libertatea.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro