Ce categorii de pacienti diagnosticati cu noul coronavirus prezinta cel mai mare risc de deces

Profesorul Alexandru Rafila, presedintele Societatii Romane de Microbiologie, afirma ca pacientii infectati cu coronavirus care mor cel mai frecvent sunt cei care au depasit varsta de 60 de ani si care se confrunta cu afectiuni cardio-vasculare si diabet. Medicul Virgil Musta adauga si un alt factor de risc, si anume obezitatea.

Alexandru Rafila, reprezentantul Romaniei la Organizatia Mondiala a Sanatatii, subliniaza faptul ca, in prezent, epidemia de coronavirus din Romania este una moderata. Medicul atrage atentia si asupra faptului ca bolile care reprezinta principalii factori de risc ai mortalitatii in cazul coronavirusului sunt aceleasi care provoaca mortalitatea generala la noi in tara.

„Noi avem o epidemie moderata. Nu e nimic neasteptat daca ne uitam la proportia cazurilor de coronavirus. Cele mai multe cazuri de decese au fost dupa varsta de 60 de ani. Opinia generala ca sunt mai afectate persoanele varstnice si cele care au comorbiditati e reala. Si ca grupele de varsta care fac mai frecvent boala au mortalitate mult mai mica. E trendul asteptat de oamenii care lucreaza in zona de sanatate publica.

Mai mult, ordinea afectiunilor coincide si cu afectiunile care provoaca mortalitatea generala in Romania. Primul loc este ocupat de afectiunile cardio-vasculare, urmate de diabet si de bolile neoplazice”, a declarat Alexandru Rafila intr-o interventie la Antena 3.

loading...
Medicul Virgil Musta vine sa completeze afirmatiile profesorului Rafila, adaugand, pe langa afectiunile cardio-vasculare si diabet, si un al treilea factor de risc – obezitatea.

Dr. Musta a precizat, pentru opiniatimisoarei.ro, ca, in continuare, numarul celor care ajung in sectiile de Terapie Intensiva, cu forme severe ale coronavirusului, poate creste, daca nu sunt respectate masurile de protectie a celor aflati in categoriile de risc: „Cu cat numarul de imbolnaviri este mai mare, cu atat, automat, si numarul cazurilor de Terapie Intensiva va creste, pentru ca asa zice statistica. Ar fi foarte bine daca noi am avea inteligenta sa protejam persoanele la risc, pentru ca acestea ajung in sectiile de Terapie Intensiva. Chiar daca avem o crestere a numarului de cazuri, pentru ca lumea incepe sa aiba activitate, trebuie sa protejam in continuare persoanele la risc: batranii si persoanele cu comorbiditati importante – diabet, obezitate. Obezitatea este un factor major de risc, si nu numai in infectia cu COVID, am observat si in gripa. Majoritatea deceselor le-am avut la pacienti cu obezitate si diabet si, consecutiv, acestea sunt si cu tulburari cardiovasculare si toate acestea dezechilibreaza foarte mult organismul si il predispun la infectii severe”.

sursa: romaniatv.net

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro