Nelu Tataru: „Trebuie sa ne obisnuim ca pe perioada verii sa avem ca si vecin virusul”

Tataru spune ca trebuie sa ne petrecem vara avand ca vecin virusul, dar si ca restrictiile se vor ridica, pe regiuni, in functie de evolutie.

”Suntem intr-un moment in care e acea panta lina de care vorbeam, dar, in schimb, vin si trei zile, 1, 2 si 3 mai, dar si o perioada in care lumea resimte nevoia unei relaxari si atunci trebuie gestionat foarte bine si acest moment. Am fost in starea de urgenta si pana acum, si de Sarbatorile Pascale in care majoritatea populatiei si multumesc pentru acest lucru, a respectat, dar a fost si o parte relativ mica a populatiei civile care nu prea a respectat acest moment. Si atunci noi recomandam distantarea sociala”, a declarat ministrul Sanatatii la Digi 24, marti seara.

”Un focar necontrolat se duce spre o transmitere comunitara extinsa, spre o reasezare a ceea ce a insemnat evaluarea pe care ne-am facut-o pana in acest moment. Daca am fost intr-un anumit registru pana acum, am fost pentru ca si noi si populatia civila am stiut sa respectam niste reguli. Speram ca in urmatoarele doua – trei saptamani vom observa o scadere a numarului de cazuri noi, o scadere a numarului de decese a numarului de cazuri in Terapie Intensiva pentru ca acestea sunt cele care pun probleme si putem spera ca dupa 15 mai, atunci cand expira starea de urgenta, prin prelungirea decretului dat de domnul presedinte Klaus Iohannis, sa putem gandi si o relaxare. Dar pana atunci nu vorbesc de relaxare, vorbesc de aceleasi precautii, de aceleasi recomandari, izolare si distantare sociala”, a mai declarat Nelu Tataru.
loading...
”La momentul in care vom decide acea relaxare va fi momentul in care consideram ca acel risc de transmitere in comunitate este mic. Nu neaparat sa ne gandim ca a disparut. Trebuie sa ne obisnuim ca pe perioada verii sa avem ca si vecin virusul. De aceea, o prima etapa de relaxare va cuprinde strict niste libertati care le-am pus, sa spunem, la urma, cand am impus acele restrictii. Nu mai exista acea declaratie pe propria raspundere, va fi libera iesirea, dar individuala sau in grupuri de pana la trei persoane, vom purta masca si manusi in spatiile inchise si in transportul in comun. Vom merge in magazine, dar la fel, vom intra restrictionat. Vom ridica restrictiile in conditiile in care vom observa ca intr-o anumita regiune, intr-un anumit focar se poate face acest lucru. Nu trebuie sa gandim ca acolo unde avem zona de carantina, vom ridica aceste restrictii, nu, trebuie sa gandim la inceput ridicarea acestor restrictii in interiorul unei comunitati”, a mai declarat Nelu Tataru.

sursa: kanald

Comenteaza articolul

comments

loading...

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro