Raed Arafat: Este clar ca nu poti sa stai acasa luni de zile!

Secretarul de stat in Ministerul de Interne Raed Arafat spune ca este obligatoriu ca starea de urgenta sa fie prelungita in aprilie. Este posibila si o prelungire ulterioara, dupa 15 mai, dar asta va depinde de evolutia pandemiei de Covid-19 la noi in tara, cu atat mai mult cu cat, spune Raed Arafat, greul nu a trecut.

Raed Arafat a declarat pentru Digi24 ca masurile de izolare nu se pot prelungi la nesfarsit. Trebuie tinut cont si de consecintele economice. Viata nu va mai fi, totusi, ca inainte. Va trebui sa invatam sa traim cu virusul, sa ne adaptam, cel putin pana la gasirea unui vaccin. Va fi o perioada ca in razboi.

Pana atunci insa, odata cu apropierea Pastelui ortodox, Raed Arafat nu exclude o inasprire a masurilor decise de autoritati. In orice caz, se vor intensifica verificarile si controalele, a avertizat seful DSU in interviul pentru Digi24, acordat sambata seara.

Raed Arafat: „Dupa 15 mai, ramane sa vedem. Acum, in aprilie, deci prima prelungire, este obligatorie. Am auzit multa lume zicand ca n-ar fi justificata, dar totusi masurile trebuie mentinute, trebuie prelungite inca o perioada. Nu este normal acum sa intrerupem si sa revenim la o stare de normalitate. Ar transmite populatiei un mesaj ca lucrurile merg oricum spre bine si atunci gata, relaxam tot. Si nu este cazul.

loading...
Din 15 mai, asta vom vedea cum evolueaza toata situatia, dar daca respectam toate regulile, poate sa vedem ca suntem in scadere (cazurile de Covid-19 – nr.) si poate sa se anuleze atunci starea de urgenta si sa ne oprim. Daca vedem ca lucrurile se agraveaza, atunci vom decide la momentul respectiv”.

Raed Arafat: „Trebuie sa fie scadere sustinuta, adica trebuie sa vedem ca fiecare zi sau macar la cateva zile sa vedem ca scade numarul cazurilor pozitive, creste numarul persoanelor vindecate, asta este obligatoriu inainte sa incepi sa iei masuri de relaxare.

Daca vezi ca incontinuu creste, creste si creste numarul deceselor si tot, normal ca trebuie sa ne gandim la cum vom functiona ca societate, pentru ca si partea economica e importanta, trebuie sa existe si aceasta balanta cu partea economica, trebuie sa vedem cum vom functiona. Clar.

Mai multe tari deja vorbesc despre aspectul ca la un moment dat, vom invata sa convietuim cu acest virus, ne vom schimba poate stilul de viata, vom schimba modul in care muncim, in care lucram, dar este clar ca nu poti sa stai acasa luni de zile. In Wuhan au stat 78 de zile si dupa asta au inceput sa relaxeze, ca lumea sa lucreze, dar in ideea ca exista masuri foarte restrictive din punct de vedere al protectiei si al contactului si toata lumea incearca sa previna o recrestere a cazurilor.

Inca nu stim cum se va comporta virusul toamna, daca acum scade si toamna revine, deci clar ca trebuie sa ne adaptam acestei situatii si asta depinde foarte mult de modul in care oamenii sunt complianti, asculta recomandarile si nu asculta fake news-urile si pe cei care intra si comenteaza ca nu trebuie sa respectam nimic, ca nu trebuie nimic luat in considerare si toate aceste teorii conspirationiste, care n-au loc aici. Aici e o problema de sanatate publica pe care trebuie sa o privim ca atare si trebuie sa gasim solutii pentru ea si incet-incet, cum am zis, la un moment, sa convietuim cu ea si sa invatam sa traim mai departe in prezenta virusului pana vom gasi tratament sau vaccin.

Jurnalist Digi24: Pentru perioada imediat urmatoare, avand in vedere sarbatorile, luati in calcul o inasprire a regulilor, de pilda inchiderea pietelor?

Raed Arafat: „Nu s-au discutat astfel de masuri la acest moment, dar cred ca controalele si verificarile vor continua si vor fi cat mai serioase, pentru ca oamenii trebuie sa respecte regulile. Daca vedem ca unele masuri trebuie luate, acest lucru se discuta, se propune si se ia”.

Raed Arafat a mai spus in interviul de la Digi24 ca e mai degraba ingrijorat de imaginile pe care le-a vazut in ultimele zile cu pietele agroalimentare din Romania decat de cele cu oamenii care s-au inghesuit pe aeroportul din Cluj ca sa plece la munca in Germania. Crede ca oamenii s-au relaxat si sunt tentati sa revina la vechile obiceiuri, dar avertizeaza ca o declaratie pe proprie raspundere poate avea consecinte penale.

Secretarul de stat a subliniat ca in Romania nu a trecut inca de perioada cea mai dificila din epidemie. „Inca greul nu s-a terminat si inca nu am ajuns la ce este foarte greu. Va trebui sa intelegem ca va fi o perioada ca in razboi, pentru ca va creste inca numarul, inainte sa scada. (…) Este posibil ca numarul pacientilor de terapie intensiva sa fie in crestere si nu in scadere in perioada urmatoare” a subliniat Raed Arafat.

sursa: romaniatv.net

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close