Raed Arafat trage un semnal de alarma

Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat, spune ca, daca situatia se inrautateste in zilele urmatoare, atunci masurile de relaxare s-ar putea sa nu fie luate din 15 mai, el insistand ca pana atunci oamenii sa respecte reglementarile care sunt acum in vigoare.

CORONAVIRUS ROMANIA. Raed Arafat a declarat, luni, la Antena 3, ca nu se poate spune acum ce masuri de relaxare se vor lua dupa data de 15 mai.

“Nu putem astazi cand suntem inca in aprilie sa spunem ca pe 15 mai vor fi luate cutare masuri. Sunt unele deziderate pe care nu trebuie sa le transformam in sperante pentru oameni pana nu vedem cum evolueaza in urmatoarele doua saptamani si care depinde foarte mult de respectarea masurilor care sunt impuse in perioada asta. Mai avem aproximativ doua saptamani si, catre sfarsitul celor doua saptamani, inainte de 15 mai, o sa se cristalizeze realmente situatia, ce decizii vor fi luate, ce poate fi relaxat. Sper ca oamenii sa ne inteleaga”, a spus seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta.

El a precizat ca, daca situatia se inrautateste, atunci masurile de relaxare ar putea sa nu fie luate in data de 15 mai.

loading...
“Acest lucru e foarte greu de facut si, daca acum incepe sa dam masuri clare care vor fi luate, ca asta sigur se va lua, inseamna ca noi pacalim oamenii sau suntem iresponsabili. Trebuie sa asteptam sa ne apropiem cat de mult de perioada respectiva ca sa spunem ce masuri se vor lua. Daca vedem ca situatia se inrautateste, s-ar putea sa nu mai fie 15 mai. De aici noi insistam sa se respecte toate regulile. Daca vedem ca situatia merge altfel decat speram, poate ca masuri pe care am vrut sa le luam nu le mai luam”, a explicat Arafat.

El a mentionat ca masurile de relaxare ar putea fi reanalizate in cazul in care se va inregistra o crestere semnificativa a cazurilor de Covid-19, cu un impact serios pe sistemul sanitar.

Seful DSU a mai spus ca, daca in data de 15 mai situatia este buna, atunci pot incepe masurile de relaxare graduala.

“Trecem printr-o perioada dificila, dar mai avem de rabdat doua saptamani. Daca astea le rabdam si vedem in data de 15 ca situatia e chiar ok, atunci e un lucru bun pentru toti ca pot incepe masurile de relaxare graduala, cu masurarea impactului intre masurile respective si luand masurile cel mai putin riscante la inceput si incet, incet crescand gama masurilor de relaxare. Daca incepem inainte de 15 si ne bucuram o saptamana ca nu a fost nimic si brusc ne trezim intr-o saptamana, doua ca avem deja mii de cazuri, ca avem sute de cazuri in Terapie Intensiva si ne transformam in alt scenariu, va fi mult mai rau pentru ei”, a mai declarat Arafat.
loading...
Presedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri ca dupa 15 mai toata lumea va fi obligata sa poarte masti de protectie in spatiile publice inchise si in transportul in comun, masura valabila pana anul viitor. Presedintele a subliniat ca nu vor fi prelungite restrictiile privind deplasarile individuale, vor ramane in vigoare interdictiile pentru adunari publice si alte manifestari.

sursa: romaniatv.net

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro