Romanii pot iesi din casa in Noaptea de Inviere pentru a primi Lumina Sfanta.

Cetatenii pot sa mearga sa-si cumpere carne de miel de la agentul economic autorizat de unde isi cumparau in fiecare an cu conditia de a avea asupra lor cartea de identitate si declaratia pe proprie raspundere in care este bifat punctul 2, iar anul acesta slujbele din Saptamana Mare si de Sfintele Pasti vor fi savarsite doar de slujitorii bisericesti, fara participarea credinciosilor, precizeaza Grupului de Comunicare Strategica.

Grupul de Comunicare Strategica (GCS) a raspuns la mai multe intrebari primite de la cetateni referitoare la situatii punctuale privind respectarea masurilor de distantare sociala, mai ales in contextul sarbatorilor pascale.

Astfel, la intrebarea „Pot sa merg sa-mi cumpar carne de miel de la agentul economic autorizat de unde imi cumparam in fiecare an? Ce trec pe declaratie?”, raspunsul GCS este: „Da, dar trebuie sa aveti asupra dumneavoastra cartea de identitate si declaratia pe propria raspundere, in care bifati punctul 2 (asigurarea de bunuri care acopera necesitatile de baza ale persoanelor). De asemenea, va recomandam sa mergeti singur, nu cu mai multi membri ai familiei si sa va asigurati ca agentul economic este autorizat si respecta toate conditiile igienico-sanitare impuse de institutiile cu atributii in domeniu. Nu uitati sa cereti documentele de provenienta, bon fiscal, chitanta sau factura”.

GCS precizeaza si faptul ca persoana care vinde carne de miel poate sa o aduca acasa la cumparator, cu anumite conditii: „Da, poate veni, dar trebuie sa detina asupra sa documentele necesare conform ordonantelor militare si documentele de provenienta ale produselor si sa poata emite bon fiscal, chitanta sau factura”.

loading...
In schimb, adauga GCS, nu mai este posibila venirea comerciantilor cu turmele de miei la intrarea in oras.

De asemenea, GCS a precizat si ca este permisa deplasarea cetatenilor la parinti pentru a le duce acestora produse pentru masa de Paste. „Desigur. Conform ordonantei militare, trebuie sa aveti asupra dumneavoastra cartea de identitate si declaratia pe propria raspundere, in care bifati punctul 4, motive justificate, precum asistenta persoanelor varstnice, bolnave. De asemenea, recomandam evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane in varsta. Va reamintim ca persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimptomatice, adica nu prezinta simptome, insa pot transmite virusul foarte usor, iar persoanele in varsta reprezinta o categorie vulnerabila, cu risc crescut de deces”, arata GCS.

GCS subliniaza insa ca „prin Ordonantele Militare nu sunt permise vizitele de curtoazie in ziua de Paste, ci doar deplasarea pentru aprovizionarea rudelor care nu se pot aproviziona singure cu produsele necesare”.

O alta intrebare a cetatenilor se refera la participarea la slujba de Inviere la biserica.

„Anul acesta slujbele din Saptamana Mare (a Sfintelor Patimiri) si de Sfintele Pasti vor fi savarsite doar de slujitorii bisericesti, fara participarea credinciosilor, fiind transmise in mediul online si pe canale TV. Patriarhia Romana a dat publicitatii o serie de recomandari pe care le regasiti la urmatorul link: https://basilica.ro/indrumari-privind-slujbele-de-florii-din-saptamana-mare-a-sfintelor-patimiri-si-de-sfintele-pasti/”, se arata in raspunsul GCS.

Potrivit GCS, oamenii pot iesi langa casa pentru a primi lumina de la voluntarii de la Patriarhia Romana.

loading...
„Puteti iesi in proximitatea casei, in afara curtii, pentru a primi lumina de la voluntarii cu care Patriarhia Romana colaboreaza in acest an, puteti ramane in proximitatea casei pentru a asculta slujba, insa nu va puteti deplasa spre biserica, indiferent cat de aproape este situata de casa si nu este permisa formarea de grupuri mai mari de trei persoane. In cazul in care locuiti la bloc, puteti iesi din casa, de asemenea, pentru a primi lumina adusa de voluntarii BOR, dar este esential sa respectati regulile de distantare sociala, sa nu aglomerati casa scarii imobilului si sa nu formati grupuri mai mari de trei persoane. (https://basilica.ro/indrumari-privind-slujbele-de-florii-din-saptamana-mare-a-sfintelor-patimiri-si-de-sfintele-pasti/)”, se arata in raspunsul GCS, la intrebarea adresata de cetateni daca le este permisa iesirea din casa dupa ora 22,00 in cazul in care au o biserica in apropiere.

GCS mai mentioneaza ca ascultarea slujbei nu poate fi invocata ca motiv pentru deplasare in afara locuintei.

„Strict ascultarea slujbei nu poate fi invocata ca motiv pentru deplasare in afara locuintei, iar ramanerea in strada a mai multor persoane care ar putea dori acest lucru ar putea duce la formarea unor grupuri mai mari de trei persoane, implicit la incalcarea prevederilor Ordonantelor Militare numarul 2 si 4”, raspunde GCS la intrebarea daca slujba poate fi ascultata din strada. „Ascultarea slujbei nu este un motiv pentru care sa poata fi permisa deplasarea cu declaratia pe propria raspundere”, se adauga in raspuns.

GCS mai face precizari si cu privire la intrebarile legate de organizarea de petreceri (in familie) in curtea casei proprii, in noaptea de Inviere sau in Duminica Pastelui.

„Daca prin petrecere se intelege doar participarea membrilor familiei, cei care locuiesc in mod normal acolo, fara invitarea altor persoane/rude, da, este permisa. Insa, trebuie respectate prevederile legale in privinta pastrarii orelor de odihna si fara sa fie perturbata linistea publica”, mai arata GCS.

sursa: romaniatv.net

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close