Presedintele Klaus Iohannisa declarat joi, la videoconferinta cu prefectii pe tema gestionarii epidemiei de COVID-19, ca pana acum autoritatile au facut fata provocarilor, ca pe primul loc este sanatatea romanilor si ca trebuie luate masurile adecvate pentru a reduce mobilitatea oamenilor.

Iohannis le-a spus prefecsilor ca asteapta de la ei fermitate, claritate, implicare totala si o buna comunicare publica, sa comunice masurile si ce se intampla, insa sa nu devina sursa de stiri panicarde. La videoconferinta participa premierul Ludovic Orban, ministrii Sanatatii si Internelor si secretarul de stat Raed Arafat. Videoconferinta are loc in contextul in care este luata in calcul carantina pentru municipii resedinta de judet, inclusiv pentru Sibiu.
”Acolo unde au fost multe cazuri noi s-au luat masuri mai dure. Avem multe localitati, chiar mari municipii, trecute in regim de carantina, fiindca alta masura nu a dat rezultatele. Noul set de masuri luate in plan national sunt bine gandite, sunt masurile corecte si sunt masuri de la care asteptam rezultate peste 2 maximum 3 saptamani”, afirma Iohannis.
”Avem deja primele rezultate incurajatoare de limitare a extinderii. Acum s-a impus al doilea set de masuri fiindca numarul de cazuri al celor grav bolnavi s-a extins prea mult. Ma astept de la dvs, cei din prefectura, politie, jandarmerie sa fiti foarte fermi, fiindca aici nu e vorba de niste masuri politice, aici e vorba de masuri absolut necesare de sanatate publica si in joc e viata multor romani. Asadar fermitate, claritate pana cand toata lumea intelege ca aceste masuri trebuie respectate. Stiu ca nu sunt masuri populare. Dar aceste masuri au fost discutat cu expertii si toata lumea a fost convinsa ca fara ele nu putem sa mergem mai departe. Asadar astept de la dvs, de la toti , fermitate, claritate, implicare totala si o buna comunicare publica. Comunicati masurile si ce se intampla, insa sa nu deveniti sursa de stiri panicarde. Ar fi o eroare fundamentala. Noi suntem cu totii ingrijorati, dar nu trebuie sa fim panicati. Trebuie sa fim fermi, sa luam toate deciziile cu mintea limpede si sa avem in vedere motivul principal – sanatatea oamenilor”, a subliniat presedintele.
sursa: kanald
YabbMusic.Ro Te energizeaza cu cea mai buna muzica