Inca un oras din Romania intra in carantina la miezul noptii

Reprezentantii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Sibiu anunta ca joi au aprobat hotararea privind instituirea masurii de carantina zonala pentru orasul Cisnadie.

Carantina din aceasta noapte la Cisnadie. Joi a avut loc o sedinta extraordinara a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Sibiu. Autoritatile cer carantinarea orasului Cisnadie de joi seara.

”Tinand cont de evolutia situatiei epidemiologice inregistrata in orasul Cisnadie si avand in vedere analiza de risc efectuata de Directia de Sanatate Publica Sibiu, cu respectarea prevederilor art. 12 din Legea 136/2020 s-au aprobat Hotararea nr. 35 privind solicitarea catre Centrului National de Coordonare si Conducere a Interventiei de emitere a Ordinului Comandantului Actiunii pentru instituirea masurii de carantina zonala pentru orasul Cisnadie, incepand cu data de 02.04.2021, ora 00:00, pentru o perioada de 14 zile. Precizam faptul ca masura se aplica doar pentru orasul Cisnadie, nu si pentru satul Cisnadioara”, se arata intr-un comunicat de presa.

Este nevoie de declaratie sau adeverinta pentru deplasari in afara domiciliului. Circulatia si stationarea in spatiile publice a persoanelor este interzisa, cu exceptia motivelor bine justificate, pe baza Declaratiei pe proprie raspundere, legitimatiei de serviciu sau a adeverintei eliberate de angajator.

loading...
Grupul de Comunicare Strategica a anuntat joi alte 6.115 cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate in ultimele 24 de ore. 136 de pacienti au decedat, iar 1.434 sunt internati la ATI,numarul lor fiind in crestere.

In Bucuresti sunt 1165 de cazuri noi. Opt judete au peste 200 de cazuri noi Cluj – 485, Timis – 326, Constanta – 251,Iasi – 232, Ilfov – 226, Brasov – 222, Prahova – 218, Bihor – 214.

Coeficientul infectarilor cumulate in ultimele 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori are cea mai mare valoare in Ilfov – 9,45, fiind in crestere, iar in Bucuresti este 7.06, fata 7,08 cu o zi in urma. In total, 13 judete au rata infectarii peste 3.

Comuna Cernica intra in carantina, incepand de joi seara, pentru o perioada de 14 zile, potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov.

Ordinul sefului Departamentului pentru Situatii de Urgenta, secretar de stat dr. Raed Arafat, prevede instituirea masurii de carantina zonala pentru comuna Cernica, cu satele apartinatoare Cernica, Balaceanca, Caldararu, Posta si Tanganu, judetul Ilfov, incepand de joi, de la 22,00, pana pe 15 aprilie la aceeasi ora.

sursa: romaniatv.net

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro