Iohannis: „Rata de infectare este in crestere, in toata Europa”

De Ziua Mondiala a Sanatatii, seful statului a afirmat miercuri ca, in contextul pandemiei, sistemele de sanatate din toata lumea se afla sub o presiune teribila, iar respectarea masurilor sanitare de catre cetateni reprezinta o dovada de responsabilitate.

„Salut prezenta la evenimentul de astazi a domnului Hans Kluge, Director Regional al Biroului pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Sanatatii. In urma cu exact un an, am fost nevoiti, din cauza primului val pandemic de COVID-19, sa marcam semnarea unui nou Acord de Colaborare Bienala intr-un format inedit, virtual. Astazi, celebrarea Zilei Mondiale a Sanatatii ne aduce impreuna, reafirmand parteneriatul solid bilateral si impartasind speranta de a reveni cat mai curand la normalitate.

Folosesc aceasta ocazie pentru a va felicita, domnule director regional, pentru modul in care ati ghidat raspunsul regiunii la pandemia de COVID-19. Romania apreciaza contributia esentiala a Biroului Regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Sanatatii in aceste momente dificile”, a afirmat Klaus Iohannis la evenimentul „Schimbarile climatice, relatia om-natura si sanatatea publica”, organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Sanatatii organizat la Palatul Cotroceni.

Acesta a adaugat ca pandemia a exacerbat vulnerabilitatea sistemului de sanatate romanesc.

loading...
„In prezent, rata de infectare este in crestere in toata Europa. Prea multi semeni pierd zilnic lupta cu virusul, foarte multi altii se imbolnavesc si au nevoie de spitalizare. Romania, la fel ca alte tari, se confrunta cu un val epidemiologic virulent, caruia trebuie sa-i reziste.
Sistemele de sanatate din lumea intreaga se afla sub o presiune teribila, iar acceptarea si respectarea masurilor sanitare de catre toti cetatenii raman puncte critice si reprezinta dovezi de responsabilitate si maturitate ale fiecaruia dintre noi. Redeschiderea sustenabila si in conditii de siguranta a societatilor si a economiilor noastre nu poate fi posibila fara respectarea acestor masuri. Pandemia de COVID-19 a venit intr-un moment dificil pentru sistemul romanesc de sanatate, exacerband vulnerabilitati structurale cronicizate, cu consecinte pe termen lung asupra sanatatii si bunastarii.
Dar niciun sistem de sanatate si nicio economie sau societate, indiferent de nivelul de dezvoltare, nu au fost cu adevarat pregatite pentru a gestiona adecvat o criza de o asemenea anvergura”, a completat seful statului.
Romania a dovedit ca are capacitatea institutionala de a actiona rapid, chiar daca nu dispune de resursele financiare ale altor state membre ale UE, a mai spus presedintele Iohannis.

„Fara sa dispuna de resursele financiare si materiale ale altor state membre ale Uniunii Europene si nici de un sistem sanitar performant, Romania a dovedit ca are capacitatea

institutionala de a actiona rapid, oportun si eficient pentru limitarea raspandirii pandemiei. Astazi avem motive reale de optimism si speranta intrarii intr-o noua normalitate, pentru ca avem la dispozitie vaccinurile COVID. Imunizarea populatiei prin vaccinare ramane singurul instrument viabil de a opri pandemia, dar sunt necesare eforturi comune sustinute pentru a tine virusul sub control pana la atingerea unor niveluri ridicate de acoperire vaccinala. Din pacate, strategiile actuale de combatere a pandemiilor se axeaza pe controlul bolilor abia dupa aparitia acestora.

Evenimentele din ultimul an ne arata insa ca este nevoie de o schimbare de abordare atat la nivel national, cat si la nivel international. Trebuie sa fim mai bine pregatiti sa anticipam si sa raspundem eficient si coordonat la amenintari emergente la adresa sanatatii publice. In acelasi timp, trebuie sa intensificam la nivel global eforturile de a reduce riscul de aparitie a pandemiilor”, a explicat Klaus Iohannis.
El a vorbit si despre efectele schimbarilor climatice care sunt grave la adresa sanatatii publice si se vor agrava daca nu le vom combate.

„Aproape toate pandemiile aparute de-a lungul timpului si 70% dintre bolile emergente au fost cauzate de microorganisme de origine animala, care migreaza, prin contact ridicat, de la animale la oameni. Aceasta migratie este facilitata de o relatie nesanatoasa cu mediul inconjurator prin diminuarea habitatelor naturale si distrugerea biodiversitatii, exploatarea animalelor salbatice sau cauzarea de schimbari climatice majore. Efectele schimbarilor climatice asupra sanatatii publice sunt grave si vor deveni extrem de grave daca nu ne preocupam de combaterea lor. Iata o tema care stiu ca este de interes personal si pentru dumneavoastra, domnule Kluge. Schimbarile climatice modifica anotimpurile de transmitere a bolilor si altereaza conditiile ecologice, astfel incat creste riscul bolilor transmise prin apa, insecte si animale”, a completat seful statului.

Presedintele Romaniei a mai precizat ca si tara noastra este expusa riscurilor de fenomene meteo extreme, de aceea trebuie sa actionam pentru a proteja mediul inconjurator.

„Romania este si ea expusa riscurilor de fenomene meteo extreme, temperaturi crescute, seceta si incendii cauzate de vreme. Cresterea urbanizarii si imbatranirea populatiei sunt factori care accentueaza vulnerabilitatea la temperaturile extrem de ridicate, iar schimbarile climatice exacerbeaza in special bolile cardiovasculare si respiratorii, boli cu incidenta ridicata in Romania. Efectele schimbarilor climatice sunt, asadar, dramatice si au un efect direct asupra sanatatii noastre. Din acest motiv, nu avem niciun moment de pierdut in a actiona nu numai pentru a opri pandemia de COVID-19, ci si pentru a limita imbolnavirile viitoare cauzate de deteriorarea mediului inconjurator. Aceasta pandemie ne-a aratat cat de ridicate ajung sa fie costurile umane si financiare daca nu au fost facute la timp si eficient investitii in servicii de preventie pentru grupurile vulnerabile, cele care vor avea cel mai mult de suferit si in urma schimbarilor climatice”, a mai afirmat Iohannis.

loading...
El a incheiat prin a spune ca OMS este o piatra de temelie in eforturile comune de a proteja domenii precum mediul si sanatatea.

„In contextul actual, in care ne confruntam cu toate aceste provocari, principiul «O singura sanatate» este mai actual ca oricand si subliniaza nevoia de sincronizare a agendelor in domeniile protectiei mediului si sanatatii, atat la nivelul statelor, cat si la nivel global. Cooperarea si solidaritatea intregii societati internationale constituie raspunsul nostru comun in fata unei provocari de o asemenea amploare, iar Organizatia Mondiala a Sanatatii este o piatra de temelie in ghidarea acestui proces”, a conchis presedintele Iohannis.

sursa: kanald

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro