Cum se simte Benone Sinulescu.

Benone Sinulescu a fost gasit inconstient in locuinta sa din Arad in urma cu mai bine de o saptamana. Potrivit declaratiilor medicilor, dar si prietenilor apropiati, starea lui de sanatate s-a ameliorat considerabil si chiar ar urma sa fie externat in urmatoarele zile.

Cum se simte Benone Sinulescu. Problemele de sanatate ale artistului se trag de la infundarea arterei carotide, au declarat surse medicale. Artistul este, in prezent, internat in Spitalul Judetean de Urgenta Arad. Surse medicale au declarat ca pacientul a fost constient si cooperant inca de la inceput, iar in acest moment starea lui de sanatate evolueaza pozitiv.

”S-a ajuns la concluzia ca pacientului nu ii este necesara nici macar introducerea unui stent. Daca s-ar fi impus o asemenea varianta, operatia ar fi putut fi derulata cu mult succes chiar la Spitalul din Arad, care are tot ce-i trebuie pentru tipul asta de interventii. Dar s-a ajuns la concluzia ca nu e absolut obligatorie.

Iar starea sanatatii lui Benone Sinulescu a ramas constant buna. El a fost constient inca de la internarea sa. Daca aceasta nu va cunoaste modificari esentiale, pacientul ar putea fi externat curand, cel mai probabil in cursul zilei de joi”, au declarat surse medicale pentru Impact.ro.

loading...
Aceleasi surse medicale au mai declarat faptul ca, in situatia in care artistul ar fi trebuit transferat la un alt spital, decizia i-ar fi apartinut maestrului si nu familiei: ”Toata lumea a aflat despre cererea familiei artistului, ce a impus medicilor spitalului un embargo asupra informatiilor medicale legate de starea de sanatate a indragitului artist. Daca situatia sa medicala ar fi impus un alt protocol insa, nu familia ar fi fost prima intrebata, ci insusi pacientul, fiindca din fericire acesta a fost mereu constient si cooperant.

I s-ar fi explicat avantajele si dezavantajele, care anume este propunerea medicilor si s-ar fi luat cea mai buna decizie. In acest moment insa evolutia starii sale de sanatate e una pozitiva, ceea ce ne bucura pe noi toti!”.

In prezent, Benone Sinulescu se simte bine, comunica tot timpul si este vesel, a declarat profesorul Anton Hadar, unul dintre prietenii artistului, la Romania TV. Cantaretului i s-a facut un RMN si alte analize, fiind sub supravegherea medicilor.

„Maestrul se simte bine, atat cat poate sa se simta un om. E vesel, comunica tot timpul. Este sub asistenta medicilor, se ocupa specialistii de starea sa. S-a facut RMN. Acum RMN e supus analizelor unor mari specialisti din toata Romania, persoane foarte, foarte pregatite. Inca nu s-a luat decizia finala. Mai dureaza probabil o zi doua. Am vorbit cu sotia sa”, a transmis apropiatul lui Benone Sinulescu.

La randul lui, artistul de muzica populara Nicolae Datcu a confirmat ca Benone Sinulescu se simte bine si chiar glumeste cu asistentele.

„Am vorbit cu Leni aseara si a zis ca Nea Beni glumeste cu asistentele, e plin de viata, se simte bine, pentru ca el vrea sa fie mereu plin de optimism”, a spus si artistul de muzica populara Nicolae Datcu.

Vestea socanta ca Benone Sinulescu a fost gasit inconstient in casa a venit la pachet cu o alta veste trista, aceea referitoare la neintelegerile dintre fostul impresar al artistului si sotia lui Benone Sinulescu. Ionut Pavel, fost impresar al artistului, a lansat imediat dupa spitalizarea artistului „un strigat de ajutor pentru salvarea vietii lui Nea Beni”. Acesta a acuzat familia ca nu l-a dus la spital, ci intr-un centru de ingrijiri paleative.

„Benone Sinulescu se afla intr-o stare foarte grava, si se stinga fara un ajutor de specialitate intr-o clinica de ingrijiri paleative din localitatea Vladimirescu, de langa Arad.

Cum s-a ajuns la aceasta situatie? Starea artistului a inceput sa degenereze in urma cu un an si anumite semne spuneau ca este nevoie urgenta de un consult al unui specialist si o ingrijire de specialitate. Ramas izolat pe perioada pandemie, Nea Beni nu a avut acces la specialistul care poate ar fi ajutat mult la reuperarea sa medicala. Cand in sfarsit, aflat intr-o stare grava, a fost dus la unul dintre cei mai buni medici de specialitate din Timisoara, care a tras un semnal de alarma si a spus ca Benone Sinulescu trebuia operat urgent din cauza infundarii arterei carotide si care totodata a cerut schimbarea medicatiei pe care artistul o primea in acel moment. Dupa schimbarea medicatiei, starea lui Nea Beni parea ca se poate imbunatatii dar nu a fost decat o mica perioada de tranzitie. Desi tensiunea ii crescuse foarte mult(valori ale tensiunii si de 20 cu 10), persoanele din jurul sau nu au crezut ca se poate intampla ceva mai rau, dar s-au inselat.

Nea Beni a fost gasit joi inconstient, cazut in casa. Cu toate acestea, Benone Sinulescu nu a ajuns la spitalul de urgenta ci in clinica de ingrijiri paleative din apropierea Aradului, o clinica ce nu are conditiile necesare unei evaluari medicale adecvate pentru starea lui medicala din acest moment(RMN sau Electroencefalograma) si unde se asteapta „momentul de final” al artistului. O sursa din cadrul clinicii a spus ca moartea lui Benone Sinulescu poate interveni oricand in urmatoarele zile”, a povestit Ionut Pavel, fostul impresar al artistului Benone Sinulescu, pentru Romania TV.

sursa: romaniatv.net

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro