“Cooperarea dintre Rusia si China va deveni mai puternica in actualul context, in care Vestul submineaza fundatiile politicii internationale”, sustine ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
Declaratia a venit la cateva ore dupa discutia purtata timp de 2 ore de Joe Biden si Xi Jinping. Convorbirea a fost descrisa de chinezi drept „calda, onesta si sincera”. Presedintele Xi s-a declarat “bucuros sa-l revada, chiar si virtual, pe vechiul sau prieten Joe Biden”, a subliniat presa oficiala din Beijing. Pe de alta parte, presedintele francez si premierul luxemburghez au discutat la telefon cu Vladimir Putin. Amandoi si-au exprimat ingrijorarea cu privire la situatia din Mariupol.
Wang Shiyang, CCTV: “Cei doi au avut un schimb sincer de idei asupra relatiilor bilaterale si asupra situatiei din Ucraina.Cei doi presedinti au impartasit opinia ca discutia a fost constructiva. Presedintele XI a subliniat ca nu si-a dorit sa se ajunga la razboi in Ucraina. China promoveaza pacea si se opune razboiului. Comunitatea internationala trebuie sa sprijine Ucraina si Rusia in mentinerea dialogului, pana cand negocierile duc la pace”.
Pe de alta parte, potrivit presei oficiale din China, presedintele Xi Jinping a cerut tarilor NATO sa aiba un dialog cu Rusia privind “preocuparile de securitate legitime ale acesteia”. Este exact elementul de ambiguitate din pozitia Chinei care alimenteaza temerile Washingtonului.
Serghei Lavrov, Russian Foreign Minister: „Ce vor americanii este o lume unipolara, nu un sat global, ci un sat american, poate chiar o… carciuma din Vestul Salbatic, unde conteaza cine trage primul”.
Presedintele american i-a spus limpede omologului sau chinez ?care vor fi implicatiile si consecintele” in cazul in care China ofera sprijin material Rusiei in razboi. In opinia analistilor, conducerea Chinei are toate motivele sa evite asemenea complicatii.
Daniel Hamilton, Senior Non Resident Fellow, Brookings: “China are mana forte pentru ca Rusia depinde de Beijing pentru vanzarile sale de energie. Iar chinezii ar putea cumpara arme de la Rusia dupa razboi. Pe de alta parte, risca serios sa-i fie impuse sanctiuni indirecte de catre Statele Unite”.
Yun Sun, Senior Fellow and Co-Director China, East Asia, Stimson Center: „In acest an, va fi al XX-lea Congres al Partidului Comunist, iar Xi Jinping vizeaza al treilea mandat. Daca intre timp China, va fi izolata ori ii vor fi impuse sanctiuni, ar insemna ca presedintele Xi a gresit. Si nu cred ca Xi Jinping vrea sa mearga in directia asta”.
Joe Biden si Xi Jinping si-au exprimat dorinta de a ?mentine deschise canalele de comunicare??.
sursa: protv.ro