Plan de oprire a razboiului propus de Vladimir Putin. Ce trebuie sa accepte presedintele Zelenski

Recent a fost propus un nou plan de oprire a razboiului de catre liderul de la Kremlin, pentru presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Mijlocitor de aceasta data a fost premierul israelian Naftali Bennett, care a facut o vizita la Moscova saptamana trecuta. Cererile avansate de catre Vladimir Putin ar fi destul de dificil de acceptat, dar nu imposibil.

Am intrat deja in cea de-a 14-a zi de razboi de cand Rusia a invadat Ucraina, iar situatia este teribila. Confruntarile armate si bombardamentele au facut mii de victime in randul militarilor si civililor, iar pagubele produse pana acum sunt cifrate la peste 10 miliarde de dolari. Astfel, toata lumea spera la o incetare cat mai rapida a conflictului. In acest sens, Rusia a propus Ucrainei, prin intermediul premierului israelian Naftali Bennett, o versiune „finala” a planului de oprire a razboiului. Aceasta ar fi o solutie „dificila, dar nu imposibila”, afirma surse citate de cotidianul The Jerusalem Post.

Incep sa apara detalii de la intalnirea premierului Israelului, Naftali Bennett, cu presedintele Rusiei, Vladimir Putin. Conform unor surse familiarizate cu discutiile desfasurate la Kremlin, liderul Rusiei a propus o versiune „finala” de oprire a crizei, pe care presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, o poate accepta sau o poate refuza. Propunerea a fost catalogata drept „dificila”, dar nu „imposibila”, afirma sursele citate, precizand ca este vorba de un plan mai grav decat daca ar fi fost o solutie diplomatica inaintea declansarii razboiului, dar „diferentele dintre parti nu sunt atat de mari”.

Vladimir Putin a ordonat oprirea avansarii trupelor ruse si incetarea atacurilor, pana la decizia lui Volodimir Zelenski, conform surselor citate. In cazul in care Zelenski va respinge propunerea, presedintele Frantei, Emmanuel Macron, crede ca „ceea ce este mai rau urmeaza sa se intample”. In aceasta situatie, Vladimir Putin va ordona avansarea rapida a trupelor si va schimba configuratia Ucrainei.

loading...
„Zelenski este debusolat. Pe de o parte, se bucura de o imensa popularitate si a devenit perfectul Che Guevara. Pe de alta parte, stie foarte bine care a fost sfarsitul revolutionarului si liderului de gherila argentinian”, noteaza cotidianul The Jerusalem Post.

Volodimir Zelenski poate consolida independenta Ucrainei, dar ar trebui sa plateasca un pret mare. Astfel, el ar trebui sa cedeze regiunea contestata Donbas, sa recunoasca oficial disidenta prorusa din Ucraina, sa ofere garantii ca Ucraina nu va adera la NATO, sa isi restranga fortele militare si sa declare neutralitatea tarii. In cazul respingerii acestor propuneri, rezultatul ar putea fi teribil: mii, poate zeci de mii de ucraineni vor muri si exista o probabilitate mare ca Ucraina sa isi piarda independenta.

Potrivit surselor citate, vizita lui Naftali Bennett la Moscova nu a avut rolul de mediere intre parti si nici de a formula propuneri de arbitraj. Mai degraba, sarcina premierului israelian a fost de a-si face o impresie despre pozitia lui Putin, despre starea sa mentala si despre liniile rosii ale acestuia, pentru a transmite informatiile Occidentului. Negocierile reale sunt intre Ucraina si Rusia si sunt mult mai serioase decat transmite Occidentul. Ucrainenii stiu exact care sunt cererile lui Vladimir Putin si stiu ca trebuie sa faca o alegere dramatica in urmatoarele zile, iar decizia ii apartine presedintelui Zelenski.

In pofida faptului ca armata rusa s-a confruntat cu o rezistenta apriga din partea ucrainenilor, liderul de la Kremlin nu va face niciun pas inapoi. Putin vrea sa obtina cu orice pret ceea ce si-a propus.

„Putin nu poate merge inapoi, deci, cu cat razboiul devine mai dificil si sunt mai multe victime, cu atat va fi presat sa arate realizari reale. Liderul rus este la fel de determinat ca intotdeauna”, concluzioneaza cotidianul The Jerusalem Post.

Administratia de la Kremlin a reafirmat luni oficial, in contextul negocierilor cu Ucraina, conditiile acestui plan de oprire a razboiului. Printre acestea figureaza recunoasterea internationala a anexarii Crimeei, independenta regiunilor Lugansk si Donetk si neutralitatea Ucrainei din punct de vedere militar. Intr-un interviu acordat postului american ABC News, Volodimir Zelenski a sugerat ca este deschis gasirii unei solutii de compromis privind regiunile Crimeea si Donbas, subliniind insa ca vrea „dialog, nu capitulare”.

sursa: bzi.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro