Romania, pe lista Guvernului rus cu tari neprietenoase la adresa Rusiei in contextul conflictului din Ucraina

Romania si 51 de tari si teritorii au fost plasate de Rusia, pe lista statelor care comit actiuni neprietenoase.

Drept urmare, guvernul de la Kremlin a anuntat ca firmele rusesti nu mai pot incheia relatii de afaceri cu companii sau persoane din tarile de pe lista, decat cu aprobarea unei comisii speciale.

Decizia vine ca raspuns la sanctiunile economice impuse de aceste tari impotriva Rusiei dupa ce trupele rusesti au invadat in mod neprovocat tara vecina, Ucraina. Astfel, guvernul de la Kremlin a decis sa intocmeasca aceasta lista care cuprinde Romania si toate tarile din Uniunea Europeana, dar si Elvetia sau Marea Britanie cu toate teritoriile sale, Statele Unite si Canada sau Japonia, Coreea si Australia.

Aceste tari sunt pe lista neagra a Rusiei pentru ca ar comite, spun oficialii rusi, actiuni neprietenoase impotriva tarii lor.

Conform noului decret, toate companiile rusesti care vor sa incheie contracte cu orice entitate din tarile neprietenoase, vor fi nevoite sa obtina mai intai o aprobare de la o comisie guvernamentala speciala.

loading...
Lista a fost transmisa de serviciul de presa al cabinetului de ministri de la Moscova, precizand ca a fost semnat un ordin executiv in acest sens, potrivit TASS si RIA Novosti.

Pe aceasta lista figureaza SUA, Canada, tarile membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie (inclusiv teritoriile britanice Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), Ucraina, Muntenegru, Elvetia, Albania, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Macedonia de Nord, precum si Japonia, Coreea de Sud, Australia, Micronezia, Noua Zeelanda, Singapore si Taiwan (considerat teritoriu chinez, dar care din 1949 are administratie proprie).

Tarile si teritoriile mentionate au impus ori s-au alaturat sanctiunilor instituite impotriva Rusiei dupa inceperea “operatiunii militare speciale” a fortelor armate ruse in Ucraina, releva agentiile de presa citate.

Lista a fost aprobata ca parte a decretului presedintelui Vladimir Putin din 5 martie cu privire la procedura temporara de indeplinire a obligatiilor fata de anumiti creditori straini.

Conform acestui decret, cetatenii si companiile ruse, statul rus, regiunile si municipalitatile sale care au obligatii valutare fata de creditori straini din lista tarilor neprietenoase le vor putea achita in ruble.

Astfel, companiile rusesti care au datorii catre firme din strainatate vor fi obligate sa le plateasca de acum doar in ruble. Masura se aplica in cazul in care datoria depaseste 10 milioane de ruble – aproximativ 75.000 de dolari la valoarea de astazi a rublei. In acest mod se incearca impiedicarea iesirii din tara a capitalurilor in valuta si mentinerea monedei nationale pe linia de plutire.

“Pentru aceasta debitorul poate cere unei banci ruse sa creeze un cont special ‘S’ pe numele unui creditor strain si sa-i transfere platile in echivalentul lor in ruble la cursul Bancii Centrale a Rusiei din ziua platii”, se mentioneaza in comunicatul guvernului rus. Noua procedura temporara se aplica platilor care depasesc 10 milioane de ruble pe luna (sau o suma similara in valuta).

Un dolar american era cotat luni la 105.8124 ruble, iar un 1 euro la 115.6212 ruble. Rubla a inregistrat o depreciere puternica dupa declansarea conflictului in Ucraina.

sursa: stirileprotv.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro