Rusia ar putea impune vineri legea martiala. Granitele ar urma sa se inchida. Multi rusi fug din tara

Rusia ar putea introduce legea martiala sustin mai multe surse, dupa ce Parlamentul de la Moscova a anuntat se va reuni vineri, intr-o sedinta extraordinara, scrie The Telegraph.

O astfel de masuri ar permite Kremlinului sa sporeasca cenzura si sa inchida granitele, in conditiile in care unii rusi au inceput sa paraseasca tara, dupa ce sanctiunile impuse de Occident au afectat puternic economia tarii.

Kremlinul a inceput de mai multe zile sa restrictioneze presa

Oficiali UE au transmis joi ca sunt semnale ca Rusia ar putea impune legea martiala.

“La fel ca si pierderea tragica de vieti tinere ucise in conflictul militar, cu mamele rusesti care trebuie sa afle despre pierderea fiilor lor. Asadar, este ceva de care suntem constienti. Si este ceva care ne ingrijoreaza”, a declarat un oficial european pentru Reuters.

Iar secretarul secretarul Consiliului National de Securitate si Aparare al Ucrainei, Oleksiy Danilov, a declarat ca serviciile de informatii Ucrainene spun ca Rusia urmeaza sa impuna legea martiala din 4 martie.

„Din datele disponibile, din 4 martie, Federatia Rusa urmeaza sa impuna intr-adevar legea martiala in tara. As dori sa vad cum vor reactiona oamenii din Moscova si Sankt Petersburg care inteleg ce se intampla in Federatia Rusa. Astazi, daca lui Putin ii lipseste carne de tun, poate lua tinerii si sa-i desfasoare aici pentru ca noi sa-i omoram. Nu inteleg de ce face asta”, a spus Danilov, potrivit Ukrinform.

Multi rusi au inceput sa plece din tara de teama ca presedintele Vladimir Putin va impune legea martiala si din cauza economiei in declin, dupa sanctiunile impuse de Occident.

loading...
Trenurile de mare viteza care circula pe ruta Sankt Petersburg-Helsinki au, de obicei, cu mult sub limita de cateva sute de pasageri pe care ii pot acomoda. Dar la finalul saptamanii trecute, un val de calatori din Rusia au umplut toate locurile, pentru a pleca in Finlanda, potrivit New York Times.

„Am avut trenurile pline de la Sankt Petersburg, incepand de duminica. Pleaca de tot. Iti dai seama dupa bagajele pe care le au cu ei”, a declarat vicepresedintele serviciului de pasageri al Cailor Ferate Finlandeze.

Irina, o tanara cu dubla cetatenie ruso-finlandeza, s-a speriat cand a inceput razboiul in Ucraina. Mama ei, in varsta de 69 de ani, se afla in continuare in Rusia.

„Ma temeam ca se vor inchide granitele si i-am spus sa vina aici imediat”, a spus ea.

Majoritatea tarilor europene si-au inchis spatiul aerian pentru zborurile rusesti, astfel ca cea mai la indemana cale de a pleca din Rusia sunt trenurile catre Helsinki.

Un rus care a coborat din tren la Helsinki marti seara a declarat pentru ziarul suedez Aftonbladet ca multi oameni au dificultati sa paraseasca Rusia, deoarece nu au pasapoarte.

„Multi se tem din cauza situatiei economice. Multi rusi nu sustin razboiul si incearca sa protesteze. Dar, din pacate, politia este destul de dura acum”, a spus el.

Ce este si ce presupune legea martiala
Legea martiala restrictioneaza libertatile civile si da institutiilor statului atributii sporite. Este un sistem legal folosit atunci cand o autoritate militara preia controlul in locul administratiei civile obisnuite.

Legea este anuntata oficial si suprima unele drepturi individuale ale cetatenilor, limiteaza durata unui proces si prevede pedepse mai dure decat in mod normal.

In mai multe tari, unele infractiuni se pedepsesc cu moartea.

De cele mai multe ori, puterea judecatoreasca este exercitata de tribunale militare, numite curti martiale. Iar autoritatile pot sa dispuna lipsirea de libertate a anumitor persoane fara a fi nevoie de o condamnare judecatoreasca.

sursa: protv.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro