SUA vor elibera zilnic cate un milion de barili din rezerva strategica de petrol timp de sase luni

Presedintele SUA, Joe Biden, a decis sa recurga la cea mai mare eliberare de petrol din rezervele strategice, ca raspuns la cresterea preturilor la energie in contextul razboiului din Ucraina, a anuntat joi Casa Alba, transmite Bloomberg.

O cantitate de 180 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice ale SUA ar urma sa fie eliberata pe piata pe parcursul urmatoarelor luni.

“Aceasta eliberare record va furniza o cantitate istorica de oferta pentru a servi drept punte pana la finele anului, cand productia interna se va majora”, a informat Casa Alba intr-un comunicat de presa in care a subliniat ca este vorba de o masura “fara precedent”.

Preturile petrolului au scazut joi, dupa ce miercuri seara au aparut rapoarte care sugerau ca o astfel de masura este iminenta.

Contractele futures pentru titeiul Brent pentru luna mai au scazut cu 4%, ajungand la 108,89 dolari pe baril. Contractele futures pentru titeiul WTI, de referinta in SUA, au scazut cu 4,7%, pana la 102,84 dolari pe baril, potrivit News.ro.

Iata cele mai importante declaratii ale presedintelui american:

loading...
– Faptul ca am oprit importul de energie ruseasca a fost un lucru bun, dar vine si cu un cost. Trebuie sa dezvoltam industria incat sa existe o productie mai mare de petrol. Ne dorim sa crestem productia de petrol brut cu un milion de baril pe zi. Dar unele companii nu vor sa creasca productia. Vor sa profite. Iar eu spun: destul. Aceste companii au facut aproape 80 de milioane de dolari profit in ultimul an. Asta nu este momentul sa facem profituri, ci sa ne implicam pentru binele tarii. Trebuie sa crestem productia.

  • Motivul este din cauza razboiului lui Putin. Si acum, multi oameni nu mai cumpara petrol rusesc in intreaga lume. Am interzis importul rusesc de petrol aici, in America. Republicanii si democratii din Congres au cerut acest lucru si l-au sustinut. A fost lucrul corect ce trebuia facut. Dar am spus la momentul respectiv, ca va avea un cost. Pe masura ce petrolul rusesc iese de pe piata globala, oferta de petrol scade si preturile cresc. Acum, cresterea preturilor lui Putin ii loveste pe americani la pompa

-A venit vremea sa dam SUA independenta energetica pe termen lung. Suntem singura natiune care a transformat fiecare criza intr-o oportunitate.

-Vladimir Putin pare sa se autoizoleze si sunt informatii ca a dat afara sau ca i-a plasat in arest la domiciuliu pe unii dintre consilierii sai, dar nu vreau sa dau crezare acestor lucruri, pentru ca nu am dovezi concrete.

Joe Biden a mai spus ca el este sceptic in privinta informatiilor despre retragerea trupelor ruse din jurul Kievului.


Chiar daca SUA au eliberat de mai multe zeci de ori petrol din rezervele strategice, inclusiv pentru a compensa impactul perturbarilor de aprovizionare, a reduce deficitul comercial si a diminua chetuielile bugetare, amploarea interventiilor nu a fost niciodata atat de mare.

“Este greu de subestimat amploarea acestei interventii. Ar fi cea mai mare retragere anuntata in istoria de 45 de ani a rezervelor strategice”, a subliniat Kevin Book, director la ClearView Energy Partners.

Datele publicate de Departamentul american al Energiei arata ca la data de 25 martie rezervele strategice de petrol ale SUA contineau o cantitate de 568 de milioane de barili de petrol.

In paralel, administratia de la Washington va cere Agentiei Internationale a Energiei sa coordoneze eliberari de petrol din rezervele strategice ale altor mari state consumatoare. Potrivit unor surse citate de Bloomberg, Agentia Internationala a Energiei va organiza o reuniune in zilele urmatoare, iar Casa Alba se asteapta ca si celelalte state membre ale IEA sa scoata petrol din rezervele lor strategice.

Cu toate acestea, eforturile SUA nu vor fi insotite de o majorare a productiei statelor OPEC+. Acestea au decis joi sa ignore cererile privind o majorare semnificativa a productiei, pentru a reduce presiunile asupra preturilor. Reuniti la Viena, reprezentantii celor 13 state membre ale Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) si ai celor 10 state aliate in frunte cu Rusia, reunite toate sub umbrela OPEC+, au convenit sa continue strategia de majorare treptata a productiei de petrol.

OPEC+ a optat pentru mentinerea statu quo-ului in pofida faptului ca la data de 7 martie cotatia barilului de petrol a atins un nivel record, depasind 130 de dolari. Intre timp, cotatiile au mai scazut, dar raman peste pragul de 100 de dolari.

sursa: protv.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro