Volodimir Zelenski, in vizita la militarii raniti. Presedintele Ucrainei a decorat 106 ofiteri

Duminica, presedintele Volodimir Zelenski i-a vizitat pe militarii raniti, din spitale, si le-a multumit pentru curajul si sacrificiul de care au dat dovada. Totodata, presedintele Ucrainei le-a oferit acestora peste 100 de distinctii, 17 dintre acestea fiind acordate, din pacate, post-mortem. Nu in ultimul rand, Zelenski a atras atentia si cu privire la formarea asa-ziselor republici separatiste in sudul tarii.

Au trecut doua saptamani si jumatate de cand Rusia a invadat Ucraina, sub pretextul denazificarii acestui stat si al pacificarii zonelor cu populatie prorusa. In fapt, nu a fost nici vorba de o actiune a fortelor de pace, ci avem de-a face cu un razboi in toata regula. Iar in urma luptelor grele care s-au dat mii de soldati si civili au murit sau au fost raniti. Totodata, cel putin doua milioane de ucraineni au luat calea pribegiei, fugind din calea razboiului. Cu toate acestea, presedintele Ucrainei a ramas pe baricade si incearca sa-si motiveze cat mai bine armata si civilii ramasi pentru a tine piept invaziei ruse.

Presedintele Volodimir Zelenski i-a vizitat, duminica, pe militarii raniti in razboiul declansat de Rusia, pentru a le creste moralul. Zelenski le-a oferit medalii soldatilor pentru curajul de care au dat dovada pe front.

„Baieti, sa va faceti bine cat mai repede. Cred ca cel mai frumos cadou pentru daruirea voastra va fi victoria”, a declarat presedintele Ucrainei.

Presedintele Zelenski a decorat 106 ofiteri ai Fortelor armate cu titlul „eroii Ucrainei”. Pentru 17 dintre ei, titlul a fost oferit post-mortem din pacate. Printre militarii decorati s-a numarat si locotenentul Hutul Volodimir Olesksandrovici care a distrus 25 unitati ale armatei ruse si aproape 300 de invadatori in regiunea Herson.

loading...
In discursul sustinut duminica, presedintele Volodimir Zelenski a avertizat si cu privire la formarea asa-ziselor republici separatiste in sudul tarii. Zelenski a afirmat ca rusii au recurs la santaj si mita pentru a forta autoritatile locale sa formeze o republica separatista in sudul tarii, precum cele din Donetk si Lugansk, a caror independenta a fost recunoscuta de Vladimir Putin la inceputul razboiului.

Protejarea celor doua regiuni, unde luptele dintre separatistii pro-rusi si fortele ucrainene au inceput din 2014, a fost folosita drept pretext de catre Rusia pentru inceperea invaziei. Herson, un important oras-port la Marea Neagra cu 290.000 de locuitori, a fost primul oras care a cazut la inceputul lunii.

„Ucraina va rezista acestui test. Avem nevoie de timp si de putere pentru a invinge masinaria de razboi care a venit pe pamantul nostru”, a mai spus Zelenski in discursul sau.

Presedintele Ucrainei, tinta numarul 1 a rusilor
Odata cu inceperea razboiului, Volodimir Zelenski a devenit tinta numarul 1 in conflictul care se desfasoara in Ucraina. Vladimir Putin se pare ca nu renunta asa usor si nu numai ca isi doreste cucerirea Ucrainei, dar isi doreste si eliminarea rivalului sau.

Presedintele Volodimir Zelenski mai spune ca rusii nu au puterea sa cucereasca Ucraina. Liderul de la Kiev a postat in cursul noptii un nou mesaj video in care s-a aratat increzator ca sansele Rusiei de a invada cu succes tara sa sunt mici. Zelenski a facut din nou apel catre aliatii occidentali, pe care ii indeamna sa ajute mai mult Ucraina.

sursa: bzi.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close