Protestul MAE fata de refuzul Austriei de a primi Romania in Schengen. Ambasadorul la Viena, Emil Hurezeanu, a fost chemat in tara.
Presedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a transmis ca regreta decizia guvernului austriac de a bloca aderarea Romaniei si a Bulgariei la Spatiul Schengen.
Ministrul italian de interne, Matteo Piantedosi, a calificat drept trist si “dezamagitor” vetoul Austriei si al Olandei la intrarea Romaniei si Bulgariei in Schengen.
”Este o zi trista pentru Uniunea Europeana. Am participat la o reuniune dezamagitoare”, a spus Piantedosi.
“Sunt tari surori, au urmat calea care li s-a cerut si ar avea o contributie importanta la controlul frontierelor”, a spus ministrul italian.
Piantedosi a mai afirmat ca Europa nu reuseste sa garanteze controlul frontierelor externe si sa gaseasca o solutie comuna impotriva imigratiei ilegale, in timp ce pune obstacole de tot felul in calea a doua popoare care au radacini si orizonturi comune.
Anuntul chemarii in tara a lui Emil Hurezeanu a fost facut de MAE, care a explicat ca, potrivit cutumelor diplomatice, acesta este un gest politic care subliniaza pozitia Romaniei de dezacord ferm cu conduita Austriei si indica decizia de diminuare a nivelului actual al relatiilor cu acest stat.
In tot acest timp, conducerea ambasadei Romaniei in Austria va fi asigurata la nivel de insarcinat cu afaceri ad interim.
“Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca, avand in vedere pozitia Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea Romaniei la spatiul Schengen in cadrul Consiliului Justitie si Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, din dispozitia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Republica Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat in tara pentru consultari.
Conducerea Ambasadei Romaniei la Viena va fi asigurata la nivel de insarcinat cu afaceri ad interim”, se arata intr-un comunicat MAE.
Scrisoarea ambasadorului Romaniei la Viena nu a avut efectul scontat, in ciuda faptului ca autorul a definit-o drept “un strigat de ajutor”.
In cursul zilei de vineri a aparut si o prima reactie justificativa a Austriei vizavi de votul de joi, ministrul de interne de la Viena spunand ca supunerea la vot a aderarii Romaniei a fost facuta prea repede, tara sa dorind ca decizia sa fie luata in septembrie 2023.
sursa: fanatik.ro