Andrew Tate intentioneaza sa infiinteze o organizatie de „caritate” care sa lucreze in sprijinul barbatilor care se confrunta cu „acuzatii false”.
Aceasta este cea mai recenta dorinta a milionarului pe care a mentionat-o in testament.
Aflat in arest, Andrew Tate si-a actualizat testamentul. El a mentionat in document ca va dona 100 de milioane de dolari pentru o organizatie de caritate „pentru a proteja barbatii de acuzatii false”.
„Mi-am actualizat testamentul din inchisoare. Voi dona 100 de milioane pentru a infiinta o organizatie de caritate care sa protejeze barbatii de acuzatii false”, este mesajul postat, duminica, pe contul de Twitter al lui Tate, conform Insider.
Intr-un alt tweet transmis duminica, Tate a continuat spunand: „Nu m-as sinucide niciodata”.
Recent, Andrew Tate a vorbit si despre conditiile dure din inchisoare si s-a plans ca gardienii „l-au tratat prost”, conform Insider.
Intr-un mesaj transmis pe 24 ianuarie catre abonati, Tate a spus: „Gandacii, paduchii si plosnitele sunt singurii mei prieteni noaptea”.
Fratii Tate au fost arestati sub suspiciunea de trafic de persoane pe 29 decembrie 2022.
Procurorii spun ca fratii Tate ar fi „creat un grup de crima organizata cu scopul de a recruta, si exploata femei, fortandu-le sa creeze continut pornografic”.
sursa: protv.ro