La doua luni de la cumplitul accident in care ofiterul de jandarmi Irina Cristina Airinei a murit, iar fetita ei a fost ranita grav pe o trecere de pietoni din Suceava, soferul a fost plasat in arest la domiciliu, dupa ce a stat inchis in aceasta perioada in arestul Politiei judetene.

Victor Maniliuc, tatal micutei Larisa, despre care Libertatea a scris saptamana trecuta, considera nedrept ca autorul accidentului a fost eliberat din arest si poate dormi linistit in patul sau, in timp ce el are nopti albe alaturi de Larisa, care este in coma. Maniliuc a declarat pentru Libertatea ca, pe langa solidaritate, acum exista si un soi de nemultumire la nivel national si local, dupa ce s-a aflat ca autorul accidentului a fost eliberat din arest preventiv si se afla in arest la domiciliu.
Referitor la evolutia starii de sanatate a Larisei, Victor Maniliuc spune ca situatia este liniara, chiar daca sunt facute, zi de zi, mici progrese. „Poimaine plecam din nou in ambulatoriu pentru doua saptamani. Sunt pasi, nu e nimic major, dar zi de zi, cate un progres”, a spus tatal fetitei. El a aratat ca nu e un trend descendent, dar pentru medici este liniar, fiindca ei asteapta constienta si evaluarea neurologica. „Ea este tot mai senina, cu un tonus general tot mai OK. Pasii sunt foarte mici, dar sunt”, a mai spus Maniliuc. Pe de alta parte, tatal micutei Larisa crede ca tanarul sofer Bogdan Florin Chetrariu ar trebui acuzat de crima cu premeditare, si nu de omor din culpa.
sursa: libertatea.ro
YabbMusic.Ro Te energizeaza cu cea mai buna muzica