Ultimele fotografii cu Leo Iorga in viata!

Leo Iorga a murit astazi, in urma cu putin timp!

Fostul solist al trupei Compact B a murit in bratele sotiei sale, Paula, pe patul unui centru de ingrijiri paleative. Din cauza problemelor grave de sanatate cu care se confrunta de ani de zile, Leo Iorga ajunsese intr-un centru dupa ce medicii de la spitalele de stat i-au anuntat familia ca nu il mai pot ajuta, starea sa fiind precara.

Sotia lui Leo Iorga, Paula, a fost nedezlipita de la capataiul lui.

„A revenit o pneumonie care credeam ca s-a stins, in august o facuse, cand s-a operat la picior. De atunci el n-a mai putut sa mearga. Am inceput voiajul prin spitale, sa spunem, la Urgente, la Marius Nasta, Sf. Luca. Din 12 august am umblat numai prin spitale. Ca sa se recupereze a facut si o radioterapie pentru ca boala asta a ajuns la nivelul partii osoase, la picior. De asta s-a si operat la picior ca sa poata sa mearga, i-a montat o tija. A avut ghinionul de a face pneumonie. De atunci nu a mai mers, din acest motiv a aparut si la spectacol, pe scena, in carucior, la Arenele Romane. A fost un spectacol foarte mare si a mers si el pe scena la ultima piesa pe care au cantat-o impreuna. A cantat cum a putut ca are oxigenarea slabuta, avand o boala a respiratiei”, a povestit Paula Iorga, sotia lui Leo Iorga, pentru Ciao.

loading...
„Eu… iau niste calmante si spun rugaciuni. Asa rezist. Se spune ca la Domnul totul este posibil si ma rog pentru sanatatea lui, pentru putere. Puterea lui este si puterea mea, a noastra. Ma rog pentru puterea si sanatatea personalului medical. Ma rog ca Leo sa poata sa mai traiasca si sa mai cante… un pic. Asta este ceea ce iubea cel mai mult sa faca”, a mai declarat sotia lui Leo Iorga.
sursa foto: Ciao

sursa: wowbiz.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close