Socant! Simona Gherghe a fost si ea o gimnasta traumatizata

Putina lume stie ca vedeta de televiziune s-a visat Nadia Comaneci si, pentru asta, a mers sa faca gimnastica de performanta. Din pacate, povestea ei s-a incheiat mai inainte de-a incepe…

Incurajata de dezvaluirile facute de Maria Olaru in cartea sa, „ Pretul aurului – Sinceritate incomoda“, Simona Gherghe s-a intors in trecut intr-o perioada de care nu voia sa-si aminteasca prea curand. E vorba despre timpul petrecut in cantonamentele de gimnastica

„Maria, Andreea, Ioana, Simona. Toate vor sa fie Nadia. Exerseaza asiduu la bara de batut covoare. Habar n-au cum e intr-o sala adevarata de gimnastica. In jocul lor, nu lipsesc ceremonia de premiere, podiumul si medalia. Niciuna nu cunoaste pretul victoriei. Nu stiu sa povestesc despre celelalte, dar Simona l-a aflat. Simona n-a urcat niciodata pe podium, n-a luat nicio medalie. Dar a luat bataie. Simona e o gimnasta ratata…“. Asa isi incepe povestea tulburatoare Simona Gherghe, pe blogul sau, sub titlul „Pumnul si scandura”.

„Toata copilaria mea mi-am dorit sa fiu Nadia. In jocurile noastre, noi, fetele ne bateam pentru rolul ei. Iar cand am implinit varsta de scoala, parintii mei, martori ai acestei pasiuni, m-au dat la o clasa speciala de gimnastica.

Asta insemna antrenamente zilnice. Si, in fiecare dimineata, de la 8 la 9, balet. Dar pana sa ajung acolo, a fost prima zi de scoala. Si prima ora de balet. In sala, antrenorul de gimnastica, domnul Radu, si balerina, doamna Balog.

(Interesant, acum imi dau seama ca asa le-am zis dintotdeauna: domnul si doamna, intr-o epoca in care toti erau tovarasi…) Era prima intalnire si, ca sa ne verifice aptitudinile, ne-au pus sa facem spagatul. Nu mi-a iesit asa cum ar fi trebuit si m-am asezat, cu picioarele departate, intr-o imitatie stangace. Profesorul Radu m-a vazut, s-a apropiat si m-a lovit cu pumnul in spate. O lovitura atat de puternica, incat o simt si acum pe sira spinarii. – Aici nu ne relaxam!

Tot ce-a urmat a fost un cosmar. Simpla prezenta in sala a acelui om ma paraliza. Si nu indrazneam sa le spun nimic alor mei, pentru ca eu imi dorisem sa fac gimnastica. Intr-o zi, de frica, am facut spasmul plansului. M-am prabusit, horcaind sufocata, pe o saltea. Sala avea un balcon, de unde domnul Radu supraveghea antrenamentele. Ca sa-mi treaca, mi-a aruncat de acolo, de sus, un cubulet de ciocolata. Cam cum arunci unui caine care nu se mai opreste din schelalait un colt de paine. Am stiut, atunci, ca n-o sa fiu niciodata Nadia.

Chinul copilariei mele a durat vreo doi ani. Pana intr-o zi, cand am venit acasa cu picioarele vinete. Profesoara de balet, doamna Balog, o unguroaica a carei singura placere era sa ne jigneasca ingrozitor, ma batuse cu o scandura, pentru ca nu executasem corect nu stiu ce miscare… Parintii nu m-au mai lasat sa merg la antrenamente. Asa mi-am incheiat cariera sportiva. Am o singura amintire palpabila, de atunci. Un articol, in «Flacara Iasului», de prin ’84, in care eram mentionata ca rezerva a lotului judetean de gimnastica ritmica. A fost, de altfel, si cea mai mare performanta.

sursa: okmagazine.ro

Comenteaza articolul

comments