Francisca feat Proconsul & Uddi – Arunci cu umbra (single nou si videoclip)

„Arunci cu umbra” este titlul colaborarii dintre Francisca, Proconsul si UDDI si, totodata, un mesaj puternic pe care artistii vor sa-l transmita legat de un subiect, pe cat de sensibil si delicat, pe atat de amplu si marcant – violenta domestica.

„Arunci cu umbra” este un proiect de suflet, cu un mesaj sincer, poate chiar cel mai profund de pana acum, dintre toate piesele mele! Sa ne reamintim ca iubirea este singurul sentiment care te face sa simti ca traiesti, iar muzica vindeca orice rana”, declara Francisca.

„La fiecare 30 de secunde, in Romania o femeie este batuta de partenerul ei, iar 3 din 10 romance declara ca au fost agresate fizic, verbal sau psihic incepand cu varsta de 15 ani. Aceste cifre dezvaluie o realitate dramatica pentru care inca nu s-a gasit o solutie”. Francisca, Proconsul si UDDI, impreuna cu Politia Romana si M.A.I., ne amintesc ca iubirea vindeca, iubirea inalta si iubirea trebuie sa primeze!

„Mi-am dorit colaborarea cu Procosul si cu Uddi inca din faza de schita a piesei, iar totul a decurs natural. Baietii au ascultat piesa, le-a placut si au acceptat imediat provocarea! Cu Uddi am fost colega la X Factor, unde s-a legat o prietenie si o prima piesa, „Piatra de pe inima”, cat despre Proconsul… le stiu toate piesele! Sunt fan, inca de cand eram mica si am inceput sa imbratisez acest drum, al frumosului, al muzicii.
Impreuna cu acesti talentati artisti, cu oamenii care au muncit la acest proiect, cu Politia Romana si cu M.A.I, am dat start-ul unei campanii anti-violenta! Dorim sa tragem un semnal de alarma si sa sprijinim persoanele care, conform statisticilor, sunt vulnerabile in astfel de situatii nefericite; sa gaseasca puterea de a cere ajutor si de a pune capat suferintei”, adauga Francisca.

loading...
Piesa este compusa de catre Marius Dia, Alex Parker, iar versurile sunt scrise de catre Marius Dia, alaturi de Bogdan Marin (Bodo), Robert Anghelescu si Dragos Dinca. Single-ul „Arunci cu umbra” va fi inclus pe urmatorul album al trupei Proconsul. Videoclipul este regizat de catre Richard Stan si a fost filmat in Bucuresti.

Francisca si-a descoperit pasiunea pentru muzica de la varsta de 5 ani, iar timp de 14 ani a studiat actoria, muzica si dansul, indrumata de numeroase personalitati celebre din Romania si de peste hotare. Anul 2012 isi pune amprenta asupra carierei sale, moment in care Francisca a pasit cu dreptul in muzica romaneasca, odata cu participarea la X Factor Romania, unde a demonstrat calitati vocale exceptionale pe tot parcursul concursului. Ulterior ne-a surprins cu doua colaborari, prima dintre ele cu Uddi, colegul si prietenul ei de la X Factor, si colaborarea cu Pacha Man pentru single-ul si videoclipul „Lacat la inima”, ambele cu milioane de vizualizari pe YouTube.

Formatia Proconsul a fost infiintata in 1999 si a cunoscut succesul odata cu super hitul „De la rusi vine ploaia”. In anii de activitate, trupa a lansat numeroase hituri, printre care „Cerul”, „Mi-ai luat inima”, „Zbor”, „Despre tine” sau „Spune-mi despre noi”.
Cu 10 albume, zeci de single-uri lansate de-a lungul timpului, colaborari de succes si concerte memorabile, trupa Proconsul este unul dintre cele mai iubite proiecte de pop-rock din Romania.
Intr-o continua reinventare, trupa Proconsul imbina stiluri muzicale diferite, cu mesaje pozitive, ambalate in povesti si experiente memorabile. Show-urile live impresioneaza prin energia debordanta a membrilor trupei, reusind sa transmita emotie si optimism.

UDDI este un artist complet, care a demonstrat versatilitatea vocii sale prin numeroasele stiluri abordate in piesele lansate, cat si in cover-urile interpretate. De la remake-uri precum „Aseara ti-am luat basma”, pana la piese cu influente reggae, cum este „Ipotecat” (Delia feat. Uddi), Uddi trece cu naturalete de la un stil muzical la altul. Dragostea pentru muzica razbate din fiecare inflexiune a vocii sale.

Comenteaza articolul

comments

Despre Edi Bumbescu

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro