Dua Lipa ne prezinta cel mai nou single, numit „Kiss And Make Up”. Acesta este in colaborare cu trupa de k-pop BLACKPINK, formata din Jisoo, Jennie, Rose & Lisa si face referire la un ultim sarut inainte de despartire.

Artista a declarat in cadrul unui interviu de la premiile AMA care au avut loc pe 10 octombrie: „E o piesa pe care am scris-o acum un an, dar am vrut o colaborare si nu gasisem persoanele potrivite pentru asta. Le-am cunoscut pe fete in Seoul si mi-am zis «Wow, cum ar fi sa le trimit o melodie sa vad daca le-ar placea sa cante pe ea?» Asta am facut, iar fetele au raspuns foarte repede: «Da, hai s-o facem!» si au inregistrat-o, au schimbat cateva versuri in coreeana si asta a fost. Sunt foarte incantata de rezultat!”
Dupa un an intreg cu single-uri clasate pe primele locuri, concerte sold out si colaborari cu diferiti artisti din industria muzicala, Dua Lipa a devenit artista cu cea mai rapida ascensiune din lume. Totodata, ea este a doua cea mai ascultata artista de pe Spotify din lume si singura din istorie care sa aiba 4 piese cu peste 500 milioane de stream-uri.
YabbMusic.Ro Te energizeaza cu cea mai buna muzica