Stefan Banica a incheiat aseara la Cluj Napoca seria concertelor sale extraordinare de Craciun din 2018. Anul acesta, Stefan Banica a sustinut cinci concerte de Craciun, detinand in continuare, si in 2018, recordul, pentru un artist roman, ca numar de concerte de anvergura desfasurate in unele din cele mai mari sali de spectacole din Romania. Cele cinci concerte de Craciun au adunat impreuna un numar impresionant de spectatori, peste 23.000 de oameni.

Din cele cinci spectacole de Craciun din acest an, patru s-au desfasurat cu casa inchisa la Sala Palatului din Bucuresti in zilele de 13, 14, 15, 16 decembrie, iar al cincilea show a avut loc pe 19 decembrie la Cluj, la Sala Polivalenta, concertul de Craciun Stefan Banica ajungand la Cluj pentru al treilea an consecutiv.
Totodata, concertele de Craciun din acest an au marcat cateva premiere:
– inceputul show-ului a fost inedit, unic, Stefan Banica facandu-si aparitia din scena Salii Palatului in doar in cateva secunde, printr-un sistem special conceput pentru concertul de Craciun
– Stefan Banica a fost surprins in timpul unuia dintre concertele de la Sala Palatului de catre casa de discuri MediaPro Music, care i-a acordat „Discul de Aur” pentru vanzarile-record ale celui mai recent album lansat de Stefan Banica: „Picat din Luna”
– O alta premiera s-a inregistrat in concertul de pe 15 decembrie, cand Stefan Banica a facut anuntul ca va deveni tata pentru a treia oara
– La Sala Palatului s-a cantat pe un sistem de sonorizare performant, de ultima generatie, care a oferit un sunet mult mai amplu
– S-au regasit in playlist-ul concertelor de Craciun doua piese de pe albumul „Picat din Luna”, care au fost cantate in premiera la Sala Palatului: „Pana la cer” si „Inima mea esti tu”
Concertul de Craciun Stefan Banica va fi difuzat la Antena 1 de Craciun, pe 25 decembrie, ora 23 si la Antena Stars pe 29 decembrie, ora 23:15.
Stefan Banica este un artist complet, care a atins recorduri de neegalat intr-o cariera de peste 30 de ani in muzica, teatru, film si televiziune. Show-urile sale, ce-i poarta amprenta inconfundabila, sunt unice in intreg showbiz-ul romanesc.
YabbMusic.Ro Te energizeaza cu cea mai buna muzica