Adela Popescu si Radu Valcan l-au botezat pe fiul lor Alexandru duminica, 11 septembrie, exact in ziua in care micutul a implinit 3 luni. Slujba de botez a fost plina de emotii pentru toti cei prezenti, dar mai ales pentru parintii lui Alexandru care, desi si-au propus sa nu planga, nu au reusit sa se abtina.
„Momentul de la biserica a fost unul foarte emotionant. Botezul propriului copil este unic, ca orice altceva ce este legat de el. Fiecare zi este speciala”, spune tatal Radu Valcan.

„E un moment pe care il percep exact la intensitatea cuvenita. Am fost fericita, dar totusi am avut si cateva temeri, firesti cred pentru parintii care asista la botezul copilului lor. Cel mai tare mi-a fost frica sa nu se sperie puiul, dar totul a fost foarte bine.”, adauga Adela Popescu.
Fiecare invitat a plecat acasa cu amintirea unei seri calde, cu prieteni buni, dar si cu o planta colorata in ghiveci pe care sa o ingrijeasca si care sa le aminteasca de un Alexandru mic care va ajunge mare.
sursa: vorbestelumea
YabbMusic.Ro Te energizeaza cu cea mai buna muzica