De ce Smiley si Gina nu fac public chipul fetitei lor.

Smiley (39 de ani) si Gina Pistol (42 de ani) traiesc de ani de zile sub lupa presei si sunt obisnuiti cu expunerea mediatica, fiind doua dintre cele mai apreciate si urmarite persoane publice din Romania. Insa cand vine vorba despre familia lor, cei doi sunt foarte discreti si prefera sa nu ofere foarte multe detalii din viata lor privata.

UPDATE 21 iunie 2023: In ciuda discretiei de care da dovada, Smiley a acceptat sa ofere mai multe detalii despre fiica lui si a vorbit deschis despre rolul de parinte. Mandru si fericit, a dezvaluit cum a ales numele copilei si care a fost detaliul de care a tinut cont. Iata explicatia oferita pentru revista Viva:

„Imi place numele meu si pana la urma m-am nascut cu el si m-am obisnuit cu toate care deriva din asta. Si cand ne-am gandit la numele fetitei noastre, ne-am pus problema ce ar fi mai potrivit pentru numele de familie Maria.”

Taticul Smiley s-a obisnuit deja sa o admire zi de zi prin casa pe micuta Josephine si nu isi mai vede viata fara ea, mai ales ca nu i se pare deloc greu sa se implice in cresterea ei. Alaturi de Gina Pistol a descoperit adevarata fericire si impreuna se bucura de emotii intense de fiecare data cand isi privesc fiica in ochi. Artistul chiar a confirmat ca sentimentul de a avea propriul copil este unic. „Da, nu stii ce te asteapta, pot sa confirm asta. Iti faci tot felul de idei, iti scriu si cei din jur, prietenii, colegii, rudele care au copii, scenariul in care vei juca, dar nu prea seamana cu realitatea pe care o simti, chiar daca actiunile sunt de acolo. Pentru mine a fost tare sentimentul ca totul imi e firesc, ca nimic din ceea ce trebuie sa fac nu mi se pare greu si ca am relaxarea de a ma bucura de Josephine cu tot seninul pe care mi-l transmite.”, a mai spus el pentru aceeasi sursa.

Ca orice parinte implinit, Smiley i-a facut si o descriere fiicei sale si desi a incercat sa fie obiectiv, nu prea i-a iesit. Vrea ca toata lumea sa stie ce minunata este Josephine si cata liniste a adus in familia lui. Ba mai mult, a dat de inteles ca si sotia s-ar pierde in cuvintele de lauda pe care ar putea sa le insire despre fetita lor.

„Rade foarte mult, este senina, cuminte si buna. De cand s-a nascut am fost surprins sa o vad zambind des si mereu m-am gandit ca este fix asa cum iubesc eu oamenii si cum cred ca ar putea face o lume mai buna: fiind optimisti si zambitori. Ah, deja sunt tatal tipic care-si lauda copilul, nu?! Dar chiar asa este, nu exagerez cu nimic, intrebati-o si pe Gina care sigur va fi mai obiectiva decat mine. (rade) O, si chiar mi se pare ca sunt si eu rasfatat, ca si ea ma alinta pe mine atunci cand imi prinde in pumn degetul de la mana si ma priveste cu gura pana la urechi si cu chiote de bucurie. Ce ar putea fi mai frumos de atat?!”, a povestit cantaretul.

Desi in continuare o feresc pe cea mica de lumina reflectoarelor si de blitul paparazzilor care le dau tarcoale, cei doi soti incearca sa nu fie excesiv de protectivi si spera sa ii ofere o copilarie linistita, in care relaxarea sa fie pe primul loc.

„Ne-am propus inca de cand era in burta sa nu exageram cu grija, protectia si panica. Asa ca incercam sa ne echilibram unul pe celalalt daca sarim calul pe subiectele astea. Chiar suntem normali, as putea spune, nu sarim de pe scaun la primul sunet, o invatam sa adoarma cu muzica si cu noi vorbind alaturi de ea, nu ne sperie plansul, din contra suntem relaxati incercand sa depistam cauza. Insa, cel mai des, suntem veseli ca si ea.”, a mai dezvaluit Smiley pentru Viva.

UPDATE 10 mai 2023: Gina Pistol si Smiley s-au saturat sa fie criticati in mediul online de oamenii care nu le inteleg alegerile personale. Dupa ce in repetate randuri li s-au cerut explicatii cu privire la decizia de a nu-si expune copilul pe retelele sociale, acestia au hotarat sa nu mai dea curs comentariilor rautacioase.

Josephine a implinit 2 anisori pe 9 martie 2023 si tot mai multe persoane au insistat sa o vada, dupa ce parintii au postat, in tot acest timp, fotografii in care micuta statea cu spatele spre obiectivul camerei. In cele din urma, asteptarea a luat sfarsit si toata lumea i-a vazut chipul la finalul lunii martie 2023, cand Gina Pistol a publicat din greseala o imagine pe care voia sa o pastreze doar pentru ei. In urma acestui incident, Smiley si viitoarea lui sotie au hotarat sa nu mai puna deloc poze cu Josephine, cel putin pentru o vreme.„E un copil simpatic, creativ, eu unul asa vrea s-o arat tot timpul oamenilor. Iesim cu ea in lume, nu i-am acoperit fata, dar am decis sa nu o expunem pe retelele sociale, pentru ca nu cred ca e locul unui minor acolo. Daca ea isi va dori, la un moment dat, sa aiba conturi pe retelele sociale e decizia ei! Nu inteleg de ce oamenii sunt atat de curiosi sa o vada! Eu ma ghidez dupa ce imi spune inima mea! Am decis impreuna cu Gina ca e cel mai bine sa fie anonima. O sa evitam sa o mai postam chiar si cu spatele.”, a declarat Smiley, potrivit revistei Viva.

sursa: divahair.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Massy

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro